Sticky

Monarchy a început pre-productia noului album

Monarchy a început luni, 23 septembrie, pre-producția noului album de studio alături de producătorul casei de discuri Scorp Music din Germania, aflat la București pentru o săptămână.

Monarchy a câștigat în luna ianuarie concursul organizat de revista germană Legacy, după ce în etapa finală a primit nota maximă de la toți membrii juriului alcătuit din reprezentanții sponsorilor.

Concursul care s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ trei luni a inclus peste 50 de trupe inițial, majoritatea din scena de metal germană. Datorită fanilor care au votat-o și a juriului care i-a apreciat muzica, Monarchy a reușit să câștige acest concurs aflat la cea de-a șaptea ediție, fiind, de altfel, și singura trupă românească participantă.

De la sfârșitul lunii ianuarie trupa a trecut din nou prin câteva schimbări de componență, nucleul format din Dragoș Crețu (voce), Iulian Rob (chitară) și Marian Leușteanu (bass) rămânând însă neschimbat.

Deși stilul de bază a rămas metalul progresiv, noile compoziții ating inclusiv sonorități industrial, dubstep, electro și metalcore. Toate piesele urmează să fie șlefuite în procesul de pre-producție în cursul acestei săptămâni.

Monarchy va înregistra albumul în Germania, managerul casei de discuri plănuind să trimită apoi materialul în Statele Unite pentru a fi masterizat la celebrul studio Sterling Sound din New York pe unde au trecut inclusiv nume precum Metallica sau Dream Theater.

Lansarea noului album va avea loc în primăvara anului viitor.

Sursa> comunicat oficial.

About Cristian Mitroi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes