Sticky

Kempes, Kempes, Kempes!

Kempes. Ovidiu Ioncu Kempes. Un nume suficient să umple Silver Church. Și asta s-a și întâmplat. Dar să nu anticipăm. O luăm pe rând.

În deschidere au fost aleși să cânte cei de la Blade Strings. Patru instrumente clasice și tobă. Și cover-uri. Nirvana, Scorpions, Led Zeppelin, Metallica. De-astea de plac la tot poporul. Au sunat extrem de bine și pot să spun că mi-aș fi dorit ca recitalul lor să mai dureze. O prestație cât se poate de inspirată, suficient de energică. Probleme au fost la capitolul comunicare, de fapt nu au fost probleme, pentru că nu au prea comunicat cu publicul, lucru despre care zic eu că trebuie remediat rapid. E păcat, sala poate oferi mult mai multe dacă o iei în seamă. Și ar face bine să nu renunțe vreodată la actualul baterist, este pur și simplu un motor care cu greu poate fi înlocuit. La cover-ul Scorpions, fără exagerare, am avut senzația că în spatele tobelor se află Kottak însuși. Și asta este de bine. Una peste alta, o formație de urmărit și care sper să reziste, pentru că apetența publicului pentru așa ceva nu știu cât de mare este. Să nu uit, publicul le-a cerut bis, ceea ce iar nu se întâmplă foarte des când vine vorba de deschidere.

La rând, 9.7 Richter. Și aici a început nebunia. Pentru că dacă înainte am avut parte de varianta clasică a metalului, băieții cu cutremuru’ s-au urcat pe scenă deciși să-l dezlănțuie direct în sală. Primele acorduri au fost suficiente să arunce sala în aer, și cam aruncată a rămas până la final, pentru că 9.7 Richter nu și-a propus să ridice piciorul de pe pedala de accelerație. Metal curat, clar, cu un vocal de zile mari care aduce foarte mult cu Rob Halford ca voce și, să spunem, look, probabil acesta fiind și motivul pentru care alege să poarte ochelari de soare pe o scenă dintr-o sală întunecată. Și că tot veni vorba de imagine, să spunem că chitaristul lor și-a montat un ventilator în față, ca să-i fluture părul în vânt, zălog de legământ. Na, fiecare artist cu viziunea sa despre sine și cine să fie mai egocentric dacă nu un muzician rock? Trecând peste asta, o trupă excelentă, care a rupt, un dialog inspirat cu publicul, piese bine alese, de urmărit fără probleme pentru orice iubitor de gen. Și de avut în vedere când vine vorba de deschideri ale unor trupe mari de afară, pentru că pot face față cu succes multor evenimente de gen. Sunt capabili să pună sângele în circulație în 2 minute, și până la urmă exact de asta ai nevoie: de o trupă care să cânte bine, direct, fără să ia prizonieri de stil.

Kempes! Kempes! Kempes!

Și Kempes vine. Cu…KEMPES, după Cargo și Rezident Ex. Și sunt tare multe de spus.

În primul rând, Kempes rămâne vocea aceea. Orice s-ar spune despre el, orice s-ar încerca scoate din cutia cu amintiri, Ovidiu Ioncu Kempes face parte din acea rară categorie de soliști care pur și simplu nu pot fi trecuți cu vederea, ba mai mult, se împlântă în sufletul iubitorului de muzică și nu mai poate fi scos de acolo decât cu prețul unui deces muzical. Poate tocmai de aceea unele piese nu pot exista fără el. Nu au acel suflet, acea sclipire transmisă prin intermediul vocii, acea patină fără de care muzica doar există, fără să trăiască. În clipa în care am auzit acordurile de la “Destin” s-a strâns carnea pe mine. Cine să repete piesa aceea? Cu ce suflet? Și, mai ales, cu ce voce? Ceea ce am mai văzut la el mi-a dat senzația că este pentru prima oară fericit. Cântă piesele așa cum vrea el, nu așa cum le văd alții. Puternic, apăsat, dur, năvălind peste ascultător ca o furtună de vară de care nu te mai saturi. Trupa din spatele său, Gothic, pare a fi chimia perfectă de care avea nevoie. Sună, reușește să sune așa cum nu credeam că va suna ceva vreodată în spatele lui Kempes, oferă forța de care are nevoie pentru a avea el însuși forță. Incredibili băieți! Incredibili.

Desigur, mulți vor spune că este vorba, în mare, de aceeași ciorbă reîncălzită. Că ar fi fost de preferat ca Kempes să apară pe scenă strict cu piese noi și să lase în spate tot ceea ce a fost, mai ales că încă se mai vorbește și azi despre plecările sau renunțările sale. Poate că nimic mai adevărat. Poate că este aceeași ciorbă, pe undeva. Poate că da, ar fi fost nevoie strict de un alt suflu, pe care oricum a dovedit că-l are și cu care a făcut spectacol pe scena de la Silver Church.

Problema este că ar trebui să fim mulțumiți că este așa. Locurile din care a plecat Kempes nu vor mai fi niciodată aceleași, indiferent de angrenajul de imagine care se află în spatele lor. Ceva le-a defrișat sufletește, sunt sterpe din clipa în care l-au pierdut. Pentru că ele sunt cele care au pierdut ceva, acel ceva ce nu se poate înlocui. Kempes nu este un instantaneu reșapat, o existență apusă care trăiește doar din fantasmele trecutului. Evit să dau nume, dar să nu exagerăm, avem fiecare cam aceeași reprezentare despre asta. Kempes pare a fi inclusiv viitorul, indiferent dacă va fi să fie viitorul scenei mari, sau viitorul underground-ului. Și asta ar trebui să ne dea de gândit, din toate punctele de vedere. Tuturor. Trecut este. Prezent, de asemenea. A scris cu ridurile lui lucrurile acestea.

Despre organizare nu am decât cuvinte bune. Totul a fost așa cum trebuie să fie la un asemenea concert, fără nici un fel de exagerare. De asemenea, Silver Church mai arată o dată, dacă mai era cazul, că este un fel de navă amiral a industriei rock sau, dacă preferați, un flagship al scenelor căruia cu greu i se va putea lua coroana, ast dacă i se va putea lua vreodată. Evenimente neplăcute nu am văzut să fie, iar publicul a fost acolo de la primul acord la ultimul, începând cu deschiderea și terminând cu ultima inflexiune vocală a lui Kempes, umplând biserica argintie așa cum foarte rar am văzut să se întâmple la concertele trupelor neaoșe.

Închei: Kempes, Kempes, Kempes!

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

About BogDan

Sunt un geniu. Egocentric, infernal și răsfățat. Sunt contestat și contestabil. Nu servesc meniuri din palmă și aștern în cuvinte strict ceea ce simt. Urăsc ipocrizia. Nu sunt tolerant și corect politic. Nu-mi iubesc țara. Cel mai important, dresez nervurile răsucite ale frazei.

17 comments

  1. Bateristul de la Blade Strings din pacate mie mi s-a parut slabut si este pacat pentru asa trupa! I-am mai urmarit si la alte concerte si categoric la concertul cu Kempes au avut anumite probleme cu sunetul pe scena, au incercat la un moment dat sa vorbeasca la microfon dar sunetistul se uita pe pereti! In rest a fost un concert foarte reusit, bravo tuturor pentru prestatie! Rock forever \m/

  2. Kempes a parasit fanii CARGO acum zece ani! In timp ce se finaliza albumul “Spiritus Sanctus”, el
    avea deja viza si biletele de avion spre Australia, si colegii lui nu stiau nimic.
    Ultimul concert cu el trebuia sa aiba loc in Bucuresti, in fata Casei Poporului, peste 50 000 de fani
    il asteptau! Nu a mai venit nici acolo, i-a lasat pe toti cu buza umflata! I-a lasat pe cei care au stat
    langa el cand a avut accidentul, si pe cei care i-au dat nume.
    Si acum vine si canta Aproape de Voi?!!!!!
    Sa (cenzurat pentru limbaj)!!!

    Kempes nu mai are voce, haraie si urla, nu canta! Si nu il mai crede nimeni, e un caracter de
    nimic. Sa isi faca piesele lui, daca are coaie, si sa lase Cargo in pace, sa nu mai cante piese care nu
    sunt ale lui, si care nu reprezinta nimic pentru el decat bani!

    • Aș fi înțeles multe din aserțiunile de mai sus dacă aș fi discutat despre caracter. Chestie care poate fi
      discutată față de mulți dintre cei care populează scena românească, mai mult sau mai puțini vechi în
      branșă. Dar nu cred că este cazul. Discutam de muzică mai sus, recte de o seară de concert.
      Altfel, sunt câteva chestii drăguțe. “Cei care i-au dat nume”. Wow. Ăș spune că ăștia sunt părinții,
      nu? “Nu reprezintă nimic pentru el decât bani”. Corect, ar trebui să cânte pe gratis, la cumetrii cu
      mici și bere, să se bucure poporul. Spune-i treaba asta cu “piesele lui” și lui Cristi Minculescu, de
      exemplu. Iar KEMPES are piesele sale, compuse alături de cei de la Gothic.
      Cât despre voce, să nu exagerăm. Kempes are încă timbrul acela specific. A, bun, poate că timpul i-a
      mai șters din forță sau întindere, dar timbrul acela este acolo. Iar asta nu-i ia nimeni, cu sau fără
      supărarea legată de faptul că, să spunem, nu a fost foarte corect cu cei din jurul lui. Deși am zis deja
      că nu de asta discutam.

  3. (cenzurat pentru limbaj) Kempes! (necesar)

    Vocea lui nu este chiar atat de deosebita, numai a cantat intr-o trupa deosebita, piese care au
    fost scrise pe bune, din experiente reale, de altii, nu de el… Oricine ar fi fost in locul lui ar fi fost la fel de celebru.
    Aproape de Voi nu este doar un cantec, este o poveste de viata scrisa de altcineva pe care acest
    caracter infect o murdareste. Sa zica macar ca e cover. Sa multumeasca macar trupei sau omului
    care a scris cantecul ala. Sau macar sa nu mai injure CARGO peste tot, daca tot le canta piesele.
    Nu poti sa separi caracterul de cantaret atunci cand vorbim de piese ca “Destin” sau “Aproape de
    Voi” Trebuie sa ai credibilitate sa canti asta! Cum sa canti “Aproape de Voi” cand tu esti ala care ai
    tras (cenzurat pentru limbaj) la fanii tai, la Cargo, si la Rezident Ex? 50 000 de oameni il asteptam in Bucuresti in fata
    la Casa Poporului, si el nu a venit! Baietii au spus ca i-a anuntat seara ca el nu mai are chef sa
    vina! De la Rezident EX a plecat ca o zdreanta, a anuntat pe facebook, de ziua lui Tavi Iepan, care
    l-a scos de la naftalina. Nu a avut nici macar coaie sa le dea un telefon inainte. Ce (cenzurat pentru limbaj)!!!
    Sa isi cante piesele lui, povestile lui! Sa vedem ce compozitorul (cenzurat pentru limbaj) mai e si el dupa asta, ca asa
    cum am vazut la concert daca nu canta piesele Cargo era doar un vocal parlit cu o trupa asa si asa
    in spate. Ii injura pe Cargo in interviuri peste tot, de ce le canta cantecele? KEMPES este acum un
    cover band CARGO. Inghite-i tu (cenzurat pentru limbaj), eu la el nu mai merg!

    • Este foarte interesant ce spui. Și-n parte extrem de adevărat.
      Iar la partea cu cover-band Cargo am zâmbit. E ceva mai mult de-atât, spun eu, dar aici doar timpul
      ne va da sau nu dreptate unuia sau altuia :)

  4. “…Iar KEMPES are piesele sale, compuse alături de cei de la Gothic…”. BogDan, Kempes n-a compus
    nimic niciodată, un cântec, un vers,nimic, și nici nu va compune vreodată pentru că nu e în stare.
    Întreabă-i pe cei din Cargo și din Rezident Ex. Piesele pe care le cântă cu Gothic sunt compuse de cei
    doi chitariști din trupă, iar băieții încă nu știu cu ce om fără caracter s-au procopsit. E o chestiune de
    timp până le va face și lor o fază de cacao. Va fi interesant de văzut ce se va întâmpla cu piesele lor
    atunci. Până una, alta, Kempes are o voce deosebită și atât, cu un om de nimic și fără caracter nu
    există viitor. Așa cum spuneai, timpul va dovedi cine are dreptate.

    • După cum vezi, nu am negat niciodată caracterul lui Kempes. Dimpotrivă, pe blogul personal am cuiul
      meu cu el, exact din punctul de vedere al lucrurilor enunțate și de tine. Problema care mă face să-mi
      pun câteva semne de întrebare este legată de faptul că imediat după concertul KEMPES s-a pornit un
      fel de campanie. Și, desigur, mai toate părerile sunt legate de caracter, nu de muzică. Să fie ăsta un
      semn al faptului că industria este nemulțumită total de faptul că trupa sună bine și că ar avea ce să
      spună, în detrimentul altor nume, mai mult sau mai puțin cunoscute, care vor rămâne și peste 20 de
      ani cam tot pe acolo pe unde sunt? Nu știu, dar e ciudat. Nu am auzit nici măcar un singur cuvințel
      legat de Ovidiu până la acel concert. După, adică după un eveniment în care un Silver Church full a
      fost acolo și s-a manifestat așa cum s-a manifestat, a început nebunia.
      În sfârșit. Time will tell, cum spunea și Bob Marley :)

  5. Nu știu despre ce campanie vorbești, cuvântul campanie mă duce la o suită de articole cu tematică
    asemănătoare, ori eu nu am observat decât păreri exprimate în urma unui eveniment și atât. Și
    deocamdată vorbim despre un concert în care s-au cântat piese compuse de Gothic și de Cargo, nici
    una de Kempes. Apropo, oare Adi Bărar și-ar fi dat acordul să se cânte piese Cargo de către un
    individ care n-a avut nici o contribuție componistică la ele, ba mai mult, și-a băgat picioarele și a
    lăsat trupa cu ochii în soare chiar înainte de concert ? Mai rămâne să cânte și piese de la Rezident Ex
    pentru ca nesimțirea să fie dusă la extrem.”…industria e total nemulțumită de faptul că trupa sună
    bine și că ar avea ce să spună în detrimentul altor nume…”, ha, ha, ha, ce poantă bună, trezește-te
    din vise, exact din cauza acestui concert nu poate dormi liniștită “industria”. A avut loc un singur
    concert și niște recenzii legate de el, atât, restul sunt speculații. Dar faptul că individul e un jalnic la
    capitolul caracter nu este o speculație, ci o realitate pe care a probat-o deja. Iar unul ca acesta nu
    are viitor, discutăm peste maxim 2 ani, poate nici atât.

    • @Horatiu,
      KEMPES. Asta este trupa. Kempes. Acesta este alter ego-ul omului :)
      În materie de campanie nu am ce spune, este clar că nu citim aceleași lucruri. Eu sunt gata să
      postez…ia să văd…șase-șapte printscreen-uri care să-mi dea dreptate. Nu o voi face. Este suficient
      că merg se scriu pe banii mei, nu mai fac și documentare pentru necunoscuți.
      Altfel, dacă vrei să intrăm în probleme legate de drepturi de autor, gen “Adi are ceva de spus față de
      piesele alea”…vei avea mari surprize. Recte, că na, știu și legislația și pot spune că fără un acord
      așa ceva nu s-ar putea întâmpla. Nu s-a ajuns, încă, la nivelul jegului prestat de Nicu Covaci.
      Kempes are voie să cânte acele piese. Punct. Stați liniștiți și nu mai vorbiți de drepturi de autor câtă
      vreme astea se rezumă la download-ul albumelor de pe net, da? :)
      Cât despre caracter, am mai spus…aici era vorba de muzică. Nu desenez foarte bine, dar dacă asta
      te ajută să separi planurile…încerc și așa ceva.

  6. BogDan, scuze frate pentru limbajul naspa de dinainte, e bine ca ai cenzurat.
    Te citez:
    “Iar la partea cu cover-band Cargo am zâmbit. E ceva mai mult de-atât, spun eu, dar aici doar
    timpul ne va da sau nu dreptate unuia sau altuia :)

    Jumatate de concert au fost piese Cargo, deci e gresit spus cover band, ai dreptate. E tribute band
    sau cum ii mai zice la chestia asta.

    Timpul ne va da dreptate unuia sau altuia? Din pacate timpul mi-a dat dreptate mie, frate…
    Concertul de la Silver Church a fost asa si asa. Daca ar fi cantat numai piesele lor, ar fi fost
    probabil unul din cele mai plictisitoare concerte pe care le-am vazut in viata mea! A venit lumea sa
    vada pe vocalul din Cargo cum canta piesele Cargo. Crezi ca timpul iti va da tie dreptate si lumea o
    sa mearga sa vada pe Kempes cantand cantecele lui si sa lase pe Cargo sa isi cante cantecele lor?

    “Aproape de Voi” asa cum stiu e scris de Baciul in timp ce era in spital pe patul de moarte. Chiar
    a fost mort cateva minute, doctorii l-au adus inapoi sa mai scrie si alte cantece. Kempes l-a cantat
    la concertul de despartire, cand noi fanii strigam “nu pleca!” Si cu Aproape de voi a inceput
    concertul Cargo in Bucuresti, atunci cand Kempes i-a anuntat seara ca el nu mai are chef sa vina,
    chiar daca noi il asteptam acolo. Si Cargo au venit chiar si asa, fara vocal, cu Baciul incercand sa
    cante. Cargo au dovedit ca sunt aproape de noi “la bine si la greu”
    Cum sa zic… lui Kempes nu i se potriveste. :-(

  7. Nume **** Kempes! (necesar)

    “Problema care mă face să-mi
    pun câteva semne de întrebare este legată de faptul că imediat după concertul KEMPES s-a pornit
    un
    fel de campanie. Și, desigur, mai toate părerile sunt legate de caracter, nu de muzică. ”
    Ce muzica?
    Pana sa se vorbeasca de muzica lui mai trebuie intai sa o si faca. Cica mai are un concert la
    Arenele Romane, poate vine acolo cu cantecele lui.

  8. Pentru ultimele două comentarii:
    Înțelegem că ești bolnav. Cu personalitatea multiplă nu este de glumit. Sunt deja două comentarii de
    la același IP. Publicabile. Subliniez.
    Mi-e lene să văd de unde vin și să rog admin-ul să nu te mai lase decât pe desene animate, deși și
    alea implică riscul lor.
    Ai o psihoză. Aia anti-Kempes. Asta este viața ta. Fără nimic să conteze, fără, mai ales, femei. Sau
    femeie. Mută psihoza de aici. Prin zonă sunt oameni normali și-i împiedici să comenteze. Dă cu ceai.
    Să știi…nu este așa rău. Sau cu apă minerală. Fă șpriț. Sau nu mai fuma ce fumezi. Dealer-ul e prost,
    crede-ne :) Sau schimbă sticla. Fă ceva. Și dispari.

  9. BogDan, cunosc legislația referitoare la drepturile de autor. Într-adevăr poți cânta piesele altuia
    atâta timp cât nu înregistrezi și vinzi (audio+video), dar există și varianta autorului de a face la
    notar un act prin care să declare că nu este de acord ca cineva anume să-i cânte piesele. Probabil
    nici Cargo, nici Rezident Ex nu vor face așa ceva, dar până la urmă e vorba de bun simț, după ce ai
    plecat așa cum ai plecat din cele două trupe trebuie să ai un obraz foarte gros să te mai apuci să
    cânți vreo piesă de-a lor. Și oricât ai vrea, nu poți să separi chestia cu caracterul de cea cu muzica,
    poate doar tu ca ascultător. Dar în trupă ? Tu te-ai înhăma la o chestie colectivă știind că unul dintre
    cei cu care urmează să lucrezi te poate lăsa oricând baltă ? De aia am zis că cu unul din ăsta nu
    există viitor, după ce a comis-o, și nu o dată, o s-o mai comită. Până atunci bucură-te de vocea lui,
    eu unul n-aș putea știind ce jeg se ascunde în spatele ei.

  10. de doi ani de cand folosesc ventilatorul cu pricina, am auzit toate vorbele pamantului abut it asa ca m agandesc sa fac un press release :) )))))
    The real story of the fan:
    in 2013 in am sustinut o cantare in Club A. Un loc incarcat de istorie, dar foarte defectuos conceput, dintre toat eproblemele cea mai stringenta este ventilatia.
    Pe la jumatatea recitalului, caldura + zbenguiala => multa transpiratie si intr-un final apoteotic, toata transpiratia de pe frunte (apa cu saruri) mi-a ajuns in .. ochi.
    Propun un experiment pentru sceptici, luati chitara in brate si interpretati o piesa in timp ce vi se toarna apa cu sare in ochi – notati pe o fisa rezultatele experimentului :) ))
    Din seara aceea am promis ca nu mai ajung in situatia asta ever – asadar. ventilatorul inpricinat a aparut in viata mea de scena :) ))

    And no one thought abt this. :) )

    • Eu preferam varianta cu egocentrismul, că sunt fan Malmsteen :) ) Dar da, ce spui tu acolo este perfect de înțeles. Oricum ajută și la imagine, așa că este bine pentru toți :)

  11. Sincer sa fiu, mi-ar placea sa nu am nevoie de el.
    Mi-am auzit vorbe ca o ard vedeta si ca cine ma cred eu. Iti dai seama, lumea, in loc sa asculte muzica si sa inteleaga ceva din ea, ei au preocupari de ziare de can can: asta este unul dintr emotivele pentru care in romania metalul este in galeata. Publicul nu este supportive – este un public romanesc, sadea. preocupati de carcoteala si barfa, nu de muzica, precum bulgarii de exemplu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes