Sticky

Dave Evans la București: AC/DC, pe cât se poate

O porție de AC/DC nu se ratează niciodată, chiar dacă este livrată de o trupă tribut și de un solist vocal care trăiește prea mult dintr-o legendă la care a participat prea puțin. Și de data aceasta tot la Arenele Romane, și de data aceasta tot ploaie, dar ceva mai puțină și mai puțin agresivă.

Primii la rând au fost Manfellow. O copie uneori până la pastișare a celor de la U2 peste care se mai adaugă niște Snow Patrol, pe mine personal au eșuat să mă impresioneze. Păcat, pentru că răi nu sunt pentru ceea ce fac. Le lipsește însă și jocul de scenă, modul de prezentare atractiv, trupa fiind absolut inertă, ceea ce pune un spațiu între public și ei. Așa că am avut parte de un recital de deschidere absolut plictisitor.

Aura nu ne-a ajutat nici ea prea mult. Cu un arsenal care include lascivitate, sex, aripioare și altele în aceeași cheie, nu prea mai este loc de muzică și aș spune că la acest capitol Aura nu că nu excelează, dar duce chiar lipsă. Șerif stelar nu este suficient pentru primăvară, iar jocul de-a reaua este și plictisitor și slab interpretat. Plus că o femeie atrage mai ales prin ceea ce știe să ascundă, nu prin ceea ce se grăbește să arate, așa că încă un punct negru se adaugă la prestația lor de la Arene. Ceva mai buni decât Manfellow, ca atmosferă, dar fără să ne transmită ceva cu care să rămânem.

Trupa tribut AC/DC a României, The R.O.C.K., a arătat că și-a învățat bine lecția și că o execută cu o plăcere care spune totul despre chemarea pe care și-au asumat-o. Daniel Ignat are, păstrând unele proporții, clipe în care dacă închizi ochii ai senzația că ar fi Brian Johnson, iar instrumentiștii se descurcă bine pentru a reproduce piesele legendelor australiene. Nici chitaristul lor nu a uitat show-ul, acesta fiind unul marcă Angus Young, deși are cumva dezavantajul că este mult mai înalt decât cel pe care este chemat să-l evoce. Una peste alta, un spectacol plăcut, cu muzică bună și cu oameni care dovedesc faptul că sunt implicați în ceea ce fac. Nu același lucru îl pot spune și despre Dave Evans. Omul are ceva voce, dar este ușor de văzut de ce AC/DC nu s-a întors cu fața către el în clipa în care Bon Scott nu a mai fost. A părut de multe ori deconectat de la show și a executat și unele gesturi, să le spunem, mai puțin corecte față de public. În plus, superioritatea și aroganța cu care tratează unele momente nu-și au locul. Nu este nici Bon, nici Brian. Este un om care are două piese cu AC/DC. Un fel de Paul Di’Anno, care are una cu Iron Maiden. M-am bucurat că am văzut o legendă la București, așa cum este ea să fie legenda aceea, dar asta a fost singura bucurie. Personal prefer la orice oră prestația lui Daniel Ignat. Eu vi-l recomand, și pe el, și pe colegii săi. Merită.

Publicul s-a prins repede în joc, mai ales că muzica AC/DC nu este făcută să nu te facă să te manifești. Nu am văzut să existe evenimente nedorite, organizarea a fost cât se poate de decentă, permițând un acces facil atât la intrare/ieșire, cât și la punctele de alimentare cu diferite licori și au lipsit jetoanele, lucru care sper să se tot întâmple. Partea mai puțin fericită, psihoza celui care decide ca toaletele celor două sexe să fie despărțite și puse la distanțe apreciabile, ca nu cumva să se întâmple cine știe ce gândește mintea aceea că s-ar putea întâmpla.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare!

About BogDan

Sunt un geniu. Egocentric, infernal și răsfățat. Sunt contestat și contestabil. Nu servesc meniuri din palmă și aștern în cuvinte strict ceea ce simt. Urăsc ipocrizia. Nu sunt tolerant și corect politic. Nu-mi iubesc țara. Cel mai important, dresez nervurile răsucite ale frazei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes