Sticky

Unearth, rock-ul american de după rock-ul românesc

Unearth, un nume mare al scenei metalcore, au concertat pe 15 septembrie la București, de altfel o premieră, americanii aflându-se pentru prima oară în România. Locul ales a intrat cumva în logica evenimentului, Club Fabrica ducând greul, iar organizatorii au pus la bătaie și patru trupe românești pentru încălzire, ca să nu mai spună nimeni că rock-ul românesc este mort. Să vedem dacă a fost viu, atunci.

Deschiderea a căzut în sarcina celor de la Crimena. După o sesiune de “mai sus, mai jos, mai înalte, mai medii” oltenii s-au apucat de treabă. Și se știe că olteanul, când se pune pe treabă, o face bine. Crimena nu s-a abătut de la regula asta și a oferit un show cât se poate de bun. Energici, reparând unele mici inexactități din drum și încercând să nu se lase părăsiți de umor pe toată durata concertului, băieții au sunat cum puține trupe am auzit să sune, mai ales în deschidere. Iar de umor a fost nevoie în condițiile în care au cântat în fața a vreo șapte oameni. Opt, dacă punem la socoteală că am mers și eu două clipe în fața scenei. Trecând de asta, dacă-i prindeți faceți tot posibilul și nu-i ratați.
Aș vrea să le transmit și ceva ce nu m-a făcut neapărat fericit: glumele cu olteni și praz sunt la fel de relevante ca și alea cu moldoveni și sârma. Nu-și mai au de multă vreme logica.

La rând, Chaos Cult. Și s-a schimbat temperatura. S-a schimbat pentru că partea masculină a avut parte de o prezență feminină la microfon, și una peste care se pare că nu a trecut cu vederea, iar partea feminină s-a putut delecta cu bustul gol care ocupa scaunul setului de tobe. Lady Chaos, Cristina pe numele ei, nu mai are nevoie de prezentare, de vreme ce Psychogod este departe de a fi un nume necunoscut publicului românesc. O trupă relativ tânără, proiectul datând de pe la începutul lui 2013, Chaos Cult mi s-au părut una dintre cele mai legate formații pe care le-am auzit ținând cont de perioada de activitate pe care o au în spate. Cristina n-a avut probleme cu semănatul haosului în Fabrica, ajutată de zile mari și de colegii ei, iar dacă sunteți din genul celor care credeți că vocile mai deosebite când vine vorba de femei se opresc la Gossow…poate faceți un efort și mergeți să vedeți ce oferă Chaos Cult. O prestație extrem de curată și precisă, din păcate ajutată și ea prea puțin de cei din fața scenei.

A treia formație pe listă a fost Rock N Ghena, și aici a început să se vadă că se merge spre evenimentul principal. Nu pentru că între ei și restul trupelor ar fi fost sesizabilă vreo diferență legată de cine știe ce amănunt tehnic, deși comparațiile oricum nu-și au rostul, ci pentru că la momentul la care au început să cânte clubul începuse să dispună de spectatori. Iar când ai în fața cui să cânți, totul iese altfel. Așa cum a fost și de data asta, și s-a văzut cu ochiul liber că Rock N Ghena sunt purtați sub o altă formă către finalul recitalului. O meritau, o formație extrem de solidă, cu o prestație extrem de bine adaptată scenei pe care cântau, însă la fel de bine o meritau și ceilalți, doar că nu a fost să fie. Pe-aici a început și momentul în care s-au succedat reprizele de agitație a publicului, însă despre asta vorbim mai spre final.

Pe Diamonds Are Forever îmi doream mult să-i revăd. Erau trupa care a pus lumea în mișcare la Metalhead Meeting 2014 și au făcut-o de o manieră extraordinară pentru ora și publicul la care s-au nimerit să presteze atunci. M-am bucurat și de data asta să-i ascult, regretând puțin spațiul care nu le-au permis un show precum cel de la Arenele Romane. Cu toate acestea, Diamonds Are Forever sunt una dintre formațiile care trebuie amintite oricând vine vorba de valori, România, rock și alte discuții adiacente. Un Horia la fel de energic și pe micuța scenă din Fabrica, un Istvan Pataky care nu s-a lăsat mai prejos, o formație cu o atitudine de trupă mare. Nu știu cât și cum mai pot evolua în peisajul românesc, unde au șanse mari să se cantoneze într-un viitor nu foarte îndepărtat, însă pentru moment sunt pe un val frumos și mă bucur că știu să profite de el.

Show-ul celor de la Unearth a fost încununarea a tot ceea ce am spus mai sus. Obișnuiți cu un alt tip de scenă și probabil și cu un alt tip de public, americanii au urcat pe micuțul podium de la Fabrica deciși să arate că sunt devastatori. Nu știu dacă le-a ieșit așa de bine asta, însă prestația lor este una care face parte din galeria prestațiilor pe care le pot avea trupele mari, care au adunat suficientă experiență și tupeu încât să le pună în slujba muzicii. Este acel “ceva” greu de explicat în cuvinte, și pe care eu pot doar să-l schițez, care desparte lumea de aici de lumea de dincolo. Energie, inspirație, siguranță, atitudine, comunicare, impetuozitate, luați toate aceste cuvinte și veți avea imaginea unei formații dezlănțuite, care le-a oferit celor din club o seară de care am văzut că s-au bucurat suficient. Parcă și micile probleme de sunet care au mai apărut în unele momente au dispărut odată cu apariția americanilor. Un mod de a face lucrurile cât se poate de perfect și profesionist, cu o ușurință și o plăcere care uneori dezarmează.

Pentru că am lipsit multă vreme din Club Fabrica, să spun câteva cuvinte și despre ea. Nu s-au schimbat multe, dar asta nu înseamnă că nu s-a schimbat nimic. Toaleta a fost curată, instalația de aer condiționat a funcționat așa de bine încât la un moment dat chiar mi-era rece, iar sunetul a fost mult mai bun decât obișnuiam eu să știu că este. Mobilierul am senzația că este același, însă asta contează mai puțin, nu sunt mulți cei care să aibă nevoie de el la un astfel de eveniment. Una peste alta cred că a fost gazda perfectă pentru seara respectivă, și nu văd ce alt club ar fi putut fi suportul pentru un asemenea eveniment.

Felicitări publicului pentru modul în care a înțeles să se comporte și să ajute trupele chiar și când era în număr de maximum 10 persoane. Sesiunile de crowd-surfing, stage diving și ce-au mai avut ei chef să facă pe acolo nu s-au lăsat cu victime, cel puțin din câte am văzut și știu eu, și asta înseamnă că manifestarea cu respect față de ceilalți începe să devină normalitate. Trist doar că având asemenea formații pe scenă nu ai și un club plin. Desigur, după aceea apar discuțiile legate de rock-ul românesc mort, de lipsa pieței rock autohtone, de dezinteres pentru fenomen și altele asemănătoare. Rock-ul nu este mort. Morți sunt cei care stau acasă în loc să vină să susțină piața de a cărei lipsă se plâng dar pe care am senzația clară a faptului că nici măcar nu o cunosc foarte bine. Show-ul Unearth a fost un rezumat extins al show-urilor oferite de trupele românești. Crimena, Chaos Cult, Rock N Ghena și Diamonds Are Forever au arătat că se face muzică în România, așa că poate vă mișcați fundurile din pat și veniți să vedeți și auziți asta.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

FOTO: O galerie a evenimentului puteți urmări pe contul nostru de Facebook.

About BogDan

Sunt un geniu. Egocentric, infernal și răsfățat. Sunt contestat și contestabil. Nu servesc meniuri din palmă și aștern în cuvinte strict ceea ce simt. Urăsc ipocrizia. Nu sunt tolerant și corect politic. Nu-mi iubesc țara. Cel mai important, dresez nervurile răsucite ale frazei.
BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes