Sticky

Maximum Rock Festival, ziua 2: Elvenking, trupa festivalului

A doua zi a început cu Open Mind. De asemenea, în a doua zi a început să ningă. Așa că am întârziat și nu am prins concertul lor. Păcat, mi s-a spus că nu a fost nici pe departe unul rău. Poate-i prind altădată.

Trecem direct la trupa a doua din meniu, Code Red. Care au prestat death-metal. Agresivi, însă repetitivi și fără mare spectacol, trupa a părut însă să placă unora dintre cei adunați în fața scenei. Puțini, semn că ninsoarea nu a avut efect doar asupra mea. Este drept, eu am ajuns, însă se pare că o parte din public s-a pierdut pe drum. Din nou, nimic nou sau deosebit, însă pot aprecia faptul că s-au ținut de treabă și că au dat tot ce au putut în fața anemicului public din Turbohalle. Una peste alta, cred că pentru amatorii genului Code Red sunt de văzut.

Au urmat Noctiferia. Slovenii se orientează către ceva metal de zilele noastre, însă fie nu a fost ziua lor, fie atât pot. Eu aș spune că lucrurile s-au succedat la fel pe tot parcursul prestației lor și că se bat de la egal la egal pentru premiul “plictisitorii festivalului” cu cei de la Tristania. Am tot încercat să găsesc măcar un singur lucru care să-mi placă la Noctiferia. Poate că acesta este faptul că au oferit un concert curat și cinstit, fără să încerce să facă din el altceva decât ceea ce era.

La rând, Elvenking. Domnilor, doamnelor, din punctul meu de vedere domnii aceștia au fost “trupa Maximum Rock Festival”. Nu-i ascultasem vreodată, așa că era prima oară. Ei bine, de la prima la ultima notă pe care au interpretat-o nu am avut cum să stau locului. Am avut parte de folk, power, hard-rock, metal sau progresiv, toate acestea adunate într-o combinație extrem de inspirată. Pe deasupra, un show de zile mari care ne-a spus că băieții au sosit la București să se respecte. Sunt foarte rare momentele în care o formație reușește să mă impresioneze de la prima notă, mai ales când este vorba de prestația ei live. Însă Elvenking au urcat pe scenă ca și cum deja se încălziseră, eliminând acea porțiune de tatonare care se creează mereu între formație și public. Cum s-ar spune, au refuzat să ia prizonieri, ucigând orice formă de plictiseală existentă. Așa au ținut-o până la final, fără să ridice piciorul de pe pedală, fără să piardă vreo clipă controlul. Nu am decât să mă declar încântat de prestația și prezența lor și să sper că-i voi revedea din nou, pentru că merită. Au fost cumva chintesența festivalului, pentru că prin modul în care combină influențele pe care le au s-au transformat cumva în rezumatul muzical al Maximum Rock Festival.

De la Unleashed nu așteptam altceva decât ceea ce-mi imaginam că am să primesc. Muzică, brutal, direct, fără compromisuri și fără artificii inutile. Și asta am și primit, semn că trupa nu dorește să dezamăgească. O prestație ca la carte, death-metal să ajungă și-n ultima porțiune de os care are nevoie de el, o prestație solidă, așa cum stă bine trupelor nordice. Unleashed au pus tot sufletul în ceea ce fac și au fost răsplătiți de cei din fața scenei, mai ales că nu puțini au fost cei pe care i-am auzit că vin pentru ei. Inclusiv eu am sosit cu ideea clară de a vedea Unleashed, și mi-am îndeplinit dorința, plecând acasă și cu câteva nume pe care le voi studia mai atent.

Despre Dark Tranquillity vă va vorbi, ceva mai târziu, colegul meu. Experiența din prima zi mi-a spus că mașinile de noapte ale RATB-ului nu funcționează la marginea orașului, așa că am preferat un drum sigur către casă.

About BogDan

Sunt un geniu. Egocentric, infernal și răsfățat. Sunt contestat și contestabil. Nu servesc meniuri din palmă și aștern în cuvinte strict ceea ce simt. Urăsc ipocrizia. Nu sunt tolerant și corect politic. Nu-mi iubesc țara. Cel mai important, dresez nervurile răsucite ale frazei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes