Sticky

Krypton si Shifting Sands: cu istoria si fiara pe scena

Există lucruri care fac parte din mine. Lucruri cu care am crescut, care m-au determinat cumva la un anumit moment, care mi-au intrat în ADN și mă fac să funcționez, atât cât o mai fac. În ciuda tuturor așteptărilor, multe dintre ele sunt fabricate aici, în România. Muzical, lucrurile despre care vorbesc mai sus sunt mai mult decât pregnante. Am crescut într-o Românie în care muzica de pe alte meleaguri ajungea greu la noi. Am recurs la cea de aici. Am învățat cine sunt Mondial, Sfinx și Sideral înainte de a ști cine sunt Yes, Moody Blues sau Deep Purple. Am auzit de Jimi Hendrix pentru că, sper să nu mă înșele memoria, Mugur Winkler a compus “Omagiu pentru Jimi Hendrix”. Iris, Compact, Krypton, Celelalte Cuvinte, iată tot atâtea trepte pe care le-am urcat și care m-au ajutat să știu apoi ce caut. Și atâtea altele.

Așa că o seară cu Krypton nu este doar una în care mă duc și ascult una dintre formațiile pe care le respect, ci o întâlnire cu propriul meu trecut și, prin extensie, cu propriul meu prezent. Desigur, și cu viitorul, născut pas cu pas din aceleași trepte pe care am călcat de atâtea ori.

În deschidere, Shifting Sands. Formație care a prins foarte multe deschideri în ultima vreme și vreau să cred că acestea sunt rezultatul punctului la care au ajuns. Despre cei de la Shifting Sands am scris nu demult. Am scris când am făcut prima oară cunoștință live cu ei, în seara în care au deschis la Silver Church pentru trupa tribut Dream Theater, Awake. Lucrurile nu s-au modificat și asta m-a bucurat enorm. Trupa sună zdravăn și pune suflet, și asta place. Le-a plăcut și celor alături de care am urmărit concertul, ceea ce este din nou pozitiv. Nu poți fi singurul nebun, și este bine ca din când în când să te verifici în ceea ce privește gusturile muzicale, pentru că rutina te poate pierde repede, mai ales după un an aglomerat din punct de vedere concertistic. După cum am spus, se face progresiv prin țara asta și se face unul bun. A, o deosebire față de prestația lor de la Silver Church tot am găsit: dacă atunci am surprins faptul că vocea Danielei s-a încălzit cam după a treia piesă și ceva, acum după două piese ea funcționa la capacitățile pe care știam că le are. Altfel, cei doi Bogdani, Andrei, Răzvan și Daniela nu sunt de ratat. Au avut, de data aceasta, și un public mult mai bun spre deosebire de cel din seara cu Awake. Un public mai puțin numeros, dar care a gustat mult mai mult recitalul lor. Și a fost din nou extraordinar, pentru că genu ăsta se ascultă mai greu. Shifting Sands, felicitările mele, și promit că trec să vă văd ori de câte ori am să pot face acest lucru.

La rând, Krypton. O trupă care când vine vorba de live nu are secrete pentru mine și de la care aștept să văd doar că dispune de același chef de a cânta și de bucuria aceea specifică pe care o văd în ochii celor de pe scenă, mai ales în cei ai lui Eugen și Gabriel. Și a fost un concert de zile mari. Clipe în care formația asta a dat totul, indiferent de piesele pe care le cânta. Că a fost ceva de pe “Fără teamă” sau “Lanțurile”, probabil cele mai adulate albume ale lor, că a fost vorba de piese sosite de pe celelalte albume, că a fost vorba de “Supraviețuitor”, care sună de-ți ia răsuflarea, totul s-a cântat și interpretat la aceeași intensitate. Un excelent efect, atât efectiv, cât și muzical, au adus cei care au urcat să cânte alături de Krypton pe scenă. Paur de la Antract, o trupă al cărui “Blestem” încă nu l-am uitat, Costi Sandu “Damigeană”, cel care scotea alături de Krypton un “Am dormit prea mult” sau Coiotu’, solistul vocal al celor de la Trooper, au fost tot atâtea momente în care ce a fost și este s-au combinat cu…ce este și va fi. Un moment special, și nu are cum să fie altfel, a fost cel în care pe scenă a apărut Kempes. Ovidiu Ioncu “Kempes”. Omul acesta are rarul dar a urca temperatura imediat ce apare, și asta s-a văzut încă de când a intrat în club. Și am zâmbit cât a cântat alături de Krypton. Pentru că piesa aleasă a fost “Azi în mine fiara a murit”, sosită de pe “Lanțurile”. Și zâmbești. Nu poți vorbi de fiara care a murit când tu o urci pe scenă să-ți cânte. Cam asta a făcut Kempes din piesa celor de la Krypton, a pus patina aceea a sa inconfundabilă, acel amestec al său fantastic, nedefinit, dar pregnant în fiecare notă abordată. Fiara era acolo. Ne cânta. Ne cânta alături de un Guriță care a simțit perfect momentul și a produs, cred eu, alături de Kempes, una dintre cele mai mișto colaborări pe care le-am auzit. Iar la final…să-i vezi pe toți pe scenă, cântând alături (Kempes mai puțin, de data asta avea probleme cu microfonul :d) a fost din nou un moment care a transformat recitalul într-o lecție de istorie muzicală.

Pe final, bisurile, sala care-i cânta “La Mulți Ani!” lui Eugen, oamenii care coborau de pe scenă obosiți, dar fericiți de ceea ce se petrecuse acolo, pozele, discuțiile, strângerile de mână…și regretul că s-a terminat.

Așa a arătat ceea ce s-a petrecut pe scena Clubului Colectiv, un club care pare a intra din ce în ce mai bine în circuitul evenimentelor de gen. Și asta nu este deloc rău, întotdeauna este nevoie de variante, iar Colectiv este un loc numai bun să se preteze multor stiluri. De evenimente nedorite nu am ce spune, într-o asemenea seară nu se pot produce, iar organizarea a fost și ea așa cum trebuie să fie, adică discretă, directă și eficientă.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

 

About BogDan

Sunt un geniu. Egocentric, infernal și răsfățat. Sunt contestat și contestabil. Nu servesc meniuri din palmă și aștern în cuvinte strict ceea ce simt. Urăsc ipocrizia. Nu sunt tolerant și corect politic. Nu-mi iubesc țara. Cel mai important, dresez nervurile răsucite ale frazei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes