Sticky

Cronica de concert: Sabaton la Arenele Romane

O să încep rândurile de față prin a le spune eventualilor supărați pe tema asta că nu voi scrie nici măcar un singur rând despre problemele organizatorice apărute la începutul concertului, probleme pe care le-au tot discutat deja prin diverse locuri, sub forme care au ținut mai mult sau mai puțin, după pregătire, de statutul de biped. Din fericire personal nu m-am lovit de ele, în plus nu pot vorbi despre ceva la care nu am luat parte. Ce pot spune însă este că eu consider de apreciat intenția organizatorului de a se revanșa pentru ceea ce s-a petrecut. Desigur, unii nu agreează forma, dar aș spune că fondul trebuie apreciat ceva mai mult, pentru că este semn de normalitate.

Sosind mai târziu am ratat primul concert, cel al românilor de la RoadKillSoda. Se mai întâmplă. În mod cert însă ne vom auzi pe undeva, pentru că observ că trupa este în creștere și sunt aproape sigur că va beneficia de suficiente evenimente la care să fie prezentă.

După ei a urmat ansamblul vocal-instrumental AURA. Ansamblu care ne-a oferit un potpuriu de șlagăre nemuritoare, o chintesență trepidantă a rock-ului românesc feminin, un florilegiu înălțător de refrene, adevărat omagiu adus femeii transformate de-a lungul veacurilor în starletă rock. De pe scena încălzită de sufletele cetățenilor sosiți cu mic, cu mare, la Arenele Romane, Aura și colegii săi au oferit acestuia adevărate momente de virtuozitate interpretativă care vă dăinui peste veacuri în amintirile și sufletele lor.

Dacă ați înțeles ceva din ce am spus mai sus…mergem mai departe, dacă nu…facem oricum tot aia. Două au fost momentele importante ale concertului AURA. Primul, acela în care solista a dorit să-și bage sau să-și scoată ceva dintre țâțe, moment care a produs ceva reacții în public, că doar lui i se adresase pe tema asta, iar al doilea acela în care, la finalul “concertului”, Aura i-a pus pe cei de acolo să lălăie ceva alături de ea, moment care nu a mai produs nimic. Altfel, nimic deosebit. Muzica și show-ul Aurei nu reușesc să-mi spună ceva și-n plus nu sunt nici pe departe un adept al lucrurilor artificiale, fabricate pe marginea mesei și ambalate peste noapte în poleială de către marmota suficienței și generalizării.

La rând au fost Battle Beast. Și-aici trebuie să spun că am fost extrem de bucuros. Am avut de ascultat o trupă care cântă-n stilul anilor 80-90, iar perioada aceea este una dintre cele pe care o apreciez la maximum, așa cum sunt gata să las orice deoparte pentru a pune urechea pe muzică produsă în anii de glorie ai Motown, comparativ cu ceea ce se făcea în acele vremuri. Iar ca frontman, Noora Louhimo, o doamnă care chiar avea ȘI voce și care s-a dovedit într-o formă de zile mari. Finlandezii au prins la public, acesta le-a intrat și el în joc iar finalul spune că Battle Beast merită ascultați și văzuți, mai ales pentru cei care au și alte preferințe muzicale în afara celor care sunt la modă. Sau, de ce nu, pentru cei care sunt puțin nostalgici după acei ani. Poate mai calcă pe la București, promit să nu-i ratez.

Delain au continuat seara rock-ului cu vocaliste. Metal simfonic, că este la modă printre doamne, și o trupă olandeză apărută după ce Martijn, fostul clăpar al celor de la Within Temptation, și-a rezolvat problemele medicale în urma cărora a fost nevoit să părăsească formația. Recitalul lor m-a făcut să mă întreb dacă Charlotte are probleme de acomodare cu ceea ce cântă sau dacă muzica nu este nici pe departe scrisă pentru ea. Discutăm totuși de o Charlotte Wessels cu pregătire de jazz și muzică clasică în clipa în care vine vorba de voce, iar ceea ce am auzit eu ieri de pe scena Arenelor nu prea s-a potrivit deloc cu ea. În sfârșit, poate că asta nu mai contează de vreme ce formația s-a prezentat de zile mari, iar publicul nu a ezitat să se exteriorizeze. O prestație pe care Bucureștiul zic eu că ar merita să o mai vadă, poate de data asta cu un recital ceva mai extins.

Și-apoi, Sabaton. O trupă despre al cărei show nu ai ce să spui. Băieții au fost aidoma unui tanc decis să treacă peste orice-i stă în cale și asta au și făcut. Cu un Joakim în formă maximă și o trupă în dispoziția necesară de a se lua după el, Sabaton au mers cap-coadă cu o viteză și agresivitate pe care de altfel le așteptam de  la ei.

De muzică nu am foarte multe de comentat, Sabaton nu se chinuie să inventeze ceva, nici nu sunt sigur dacă-n zona aia se mai poate inventa, dar modul în care se păstrează în zona muzicală de care se folosesc este de admirat, pentru că totul reușește să sune cât se poate de proaspăt.

Unul dintre cele mai aclamate momente a fost acela în care Joakim a cocoțat steagul României în fața tobarului. Acele câteva clipe au părut a avea o magie aparte pentru public, pentru că au fost exact acele câteva clipe în care noi am putut fi la același nivel cu Suedia. Așa, să ne întoarcem la Sabaton, că la Suedia nu avem cum nici peste 100 de ani. Foarte interesant mi s-a părut faptul că românii au primit excelent și ceea ce li s-a cântat în suedeză, deși probabil că foarte puțini înțelegeau vreo iotă din ce li se transmitea. Și spun “interesant” pentru că mesajul liric este o parte importantă din rețeta succesului unei trupe, iar când aceasta are succes depășind bariere lingvistică este clar că discutăm de o chimie aparte între ea și fani.

Și să mai zic și faptul că dacă din față sunetul se auzea distorsionat și cumva mai puțin inteligibil, ceva mai în spate, de la mijloc spre mixer și stand-urile cu tricouri, lucrurile stăteau aproximativ perfect, ceea ce este de admirat când vine vorba de un cort.

Și-acum, câteva cuvinte despre restul lucrurilor. De la finalul concertului Aura am mai avut senzația că nu s-a mai folosit instalația de încălzire. În partea stângă, cum priveai spre scenă, atmosfera s-a răcit treptat. Însă o persoană terță mi-a spus că a plecat udă la păr din zona în care a stat, așa că poate problema poate a fost strict pe partea pe care am stat eu. Cu toate acestea atmosfera a fost bună, iar lumea adunată acolo a ajutat la menținerea temperaturii la un nivel care să fie decent.

La capitolul jetoane/produse, din nou nu am avut probleme. Jetoanele le-am procurat imediat, iar la coadă cel mai mult am stat 15 minute, însă asta în condițiile în care era pauză și toată lumea s-a pus pe cumpărat. În rest, maximum 5-6 minute, iar asta nu poate fi socotită așteptare. La garderobă treaba a mers rapid, deși era la coadă, la fel a mers și la sosire/plecare, nimic despre care să se poată spună ceva negativ.

Evenimente neplăcute nu am văzut să fie, mă rog, la un moment dat cei de la Blackhawk Security au dus în spate ceva domni, dar trecând pe acolo aș spune că nu era vorba despre nimic grav, ceea ce-mi și doresc.

Fun fact: domnișoarei de la intrare îi înghețase telefonul, a fost distractiv să ne rugăm de el să scaneze :)

O vorbă bună de final pentru organizatori așadar. Și o vorbă bună atât pentru că s-au străduit să acopere toate problemele apărute pe parcurs pentru ca evenimentul să meargă până la capăt, cât și pentru faptul că au avut amabilitatea de a ne permite să fim la fața locului în condițiile în care depășiserăm acea ultimă sută de metri pe care am fi putut să ne decidem. Este semn că se poate și așa, cu înțelegere, dialog și respect din ambele părți, adică lucruri de care unii organizatori români încă nu au auzit.

Să ne auzim cu bine de la următoarea cântare.

About BogDan

Sunt un geniu. Egocentric, infernal și răsfățat. Sunt contestat și contestabil. Nu servesc meniuri din palmă și aștern în cuvinte strict ceea ce simt. Urăsc ipocrizia. Nu sunt tolerant și corect politic. Nu-mi iubesc țara. Cel mai important, dresez nervurile răsucite ale frazei.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

BIGTheme.net • Free Website Templates - Downlaod Full Themes